Proiectul Marketbate reprezintă un sport extrem al minții, inspirat din exercițiul parlamentar britanic, unde două echipe argumentează pro și contra în cadrul unor discursuri de 6-8 minunte opinia lor asupra unei teme. Debate-urile au început în România în 1993.
Primii debeteri sunt acum excelenți avocați, PR-iști, traineri, consultanți și chiar manageri de IT. Proiectul vizează creearea unor discuții interactive între echipe formate din studenți, asistate de publicul larg.
Această ediție are ca temă centrală Marketingul Sportiv, o influență pozitivă sau negativă asupra tinerilor?, asocierea sportului cu marketingul, fiind un element esențial sau nu pentru supraviețuirea în timp și performanță în formă constantă.

Scopul acestui proiect este de a dezvolta abilitățile de comunicare și încredere necesare studențiilor, astfel încât aceștia să țină o prezentare de business în fața unor clienți sau a potențialilor investitori. O astfel de practică îi va ajuta pe studenți să se afirme cu ușurință în mediul de afaceri, să-și dezvolte anumite capacități de vânzare, marketing sau relații publice.