Consiliul Studenților din Universitatea Babeș-Bolyai organizează un concurs de fotografie cu tema “Student la UBB“, iar pasionații de fotografie sunt invitați să surprindă aspecte ale vieții de student, tipice sau inedite, în fotografiile lor.
Reguli de concurs:

1. Fiecare student UBB poate trimite o singură poză, făcută de el/ea (includeți numele pozei).
2. Pozele vor fi trimise pe adresa de e-mail contact@csubb.ro până în data de 10 aprilie 2013.
3. Pe măsură ce vor fi trimise, pozele vor fi postate pe pagina de facebook a Consiliului Studenților din UBB.
4. Pozele care vor aduna cele mai multe Like-uri vor fi expuse pe tot parcursul Zilelor Studentului din UBB (15-23 aprilie) în sediul central al UBB în cadrul unei expoziții de fotografie.

Așteptăm cu interes rezultatul creativității voastre!