Vă invităm să participați la Școala de vară „Moș Pupăză”, care se va desfășura în două perioade:-22-29 iulie 2018 în satul Rogoz, Țara Lăpușului, județul Maramureș

-12-19 august 2018 în Valea Stejarului, Țara Maramureșului, județul Maramureș

Cazarea și masa sunt asigurate de Universitatea Babeș-Bolyai, iar transportul se va achita de către fiecare participant.

Școala de vară ”Moș Pupăză” este un proiect pedagogic de transmitere și prețuire a tradițiior strămoșești, de explorare a aspectelor specifice vieții de zi cu zi din satul tradițional, inițiat în 2016 la Valea Stejarului, Țara Maramureșului și extins și în Țara Lăpușului.

În cadrul școlii, participanții de toate vârstele pot să se familiarizeze sau să aprofundeze cunoștințe legate de meșteșuguri populare strămoșești, femeiești și bărbătești, muzică, dans, pictură, munca în gospodăria țărănească, să simtă traiul autentic rural, de la sacru la cotidian, de la munca câmpului la jocul satului.

Persoanele care doresc să se înscrie la școala de vară vor trimite un mail la adresa de e-mail: teofana.nicoara@ubbcluj.ro.