Studentul Anului – competiția care îi provoacă pe cei mai buni studenți din țară

Proiectul „Studentul Anului” dă startul perioadei de înscriere. Suntem în căutarea unor tineri dornici să se autodepășească și să se dezvolte într-un cadru ce implică specialiști din domeniile care îi pasionează. Studentul Anului este un concurs național, organizat de studenți pentru studenți, în cadrul asociației Voluntari pentru Idei și Proiecte, având ca scop crearea unei legături între mediul universitar și mediul de business. Proiectul promovează excelența și lansează studenților provocarea de a arăta că pot avea performanțe într-un context diferit de cel universitar.

Aflat la cea de-a XI-a ediție, concursul național „Studentul Anului” cuprinde cinci categorii diferite: Arhitectură, Drept, Economie, Jurnalism & Comunicare și Medicină. Pe lângă activitatea lor academică și extracurriculară, studenții sunt provocați să ofere soluții unor probleme din domeniu prin rezolvarea unei teme de concurs, oferite de KPMG (Drept), Capital Partners (Economie), Starcom (Jurnalism și Comunicare), Actavis și Sindan Pharma (Medicină), Westfourth Architecture, WestGroup Architecture și Architect Service (Arhitectură).

Aplicațiile vor fi evaluate de un juriu alcătuit din profesori universitari de renume, reprezentanți ai companiilor partenere și specialiști în domeniu. Autorul celei mai bune aplicații va primi titulatura de „Studentul Anului” și premiul în valoare de 1500 de euro, în cadrul Galei de Premiere, pe fiecare categorie de specialitate. Ocupanții locurilor II și III vor primi premii în bani (500 euro, respectiv 300 euro), la care se adaugă și internship-uri, formarea profesională a câștigătorilor fiind foarte importantă pentru noi și partenerii noștri.

Înscrierile se vor desfășura în perioada 27 Martie – 4 Mai.

Pentru mai multe detalii intra pe site-ul proiectului http://studentulanului.ro/.

Voluntari pentru Idei și Proiecte este o organizație studențeasca, non-guvernamentală, bazată pe voluntariat. De 15 ani de implicare în domeniul educației, VIP a organizat o serie de proiecte pentru studenți interesați de diverse domenii, oferindu-le șansa de a testa varianta activității și studiului extrașcolar.

Persoană de contact: Alina Fodor (Project Manager)

Telefon: 0746 360 952

E-mail: alina.fodor@vipromania.ro